Cel mai scump „obiect de decor” din municipiul Giurgiu: Povestea „Centrului Turistic” fără turiști.

Analiza acestui proiect, din perspectiva eficienței sale economice și a impactului social, conduce către o concluzie clară: proiectul poate fi catalogat drept un eșec administrativ și în același timp o afacere nerentabilă.

Locația aleasă pentru  promovarea orașului și a Dunării a fost afectată și de zona destinată. Situat în Parcul Mihai Viteazul, centrul urma să îi deservească mai degrabă pe localnicii care ieșeau la promenadă   prin parc decât turiștilor reali extrem de rari. Turiștii  ce debarcă în portul Giurgiu, la distanță de câțiva kilometri, de acest centru turistic, ajung rar să traverseze orașul până la „ciuperca” din parc pentru a consulta o hartă a orașului.

O altă categorie de turiști sunt cei ce tranzitează Giurgiu având cu totul alte destinații, ce trec prin vama Giurgiu, astfel că niciun turist nu ar fi interesat să acceseze  „google  maps”  pentru a afla unde se află un centru turistic. Dovadă a acestei realități este oglindită în datele statistice.

În perioadele de vârf ale anului, Centrul a raportat un număr infim de vizitatori (în unele luni sub 10-20 de persoane), ceea ce a dus la concluzia că instituția „nu își atinge publicul țintă.  Beneficiile nu numai că nu au existat, dar susținerea acestei investiții  a atras după sine și costuri întrucât pentru a menține centrul deschis, Primăria Giurgiu a trebuit să plătească salarii, utilități și întreținere, în timp ce fluxul de turiști atrași prin acest punct a fost aproape inexistent.

Personalul angajat, prizonierul unei structuri birocratice

Iată o întrebare retorică, salariații Centrului având o activitate fantomatică în cadrul parcului, iar  alegerea  lor făcându-se  pe criterii de proximitate politică și nicidecum pe competență sau excelență profesională. Când spuneți Centru turistic vă gândiți probabil la ghizi care cunosc cel puțin o limbă străină…Nici pomeneală… Personalul angajat a fost prizonierul unei structuri birocratice, fiind plătit pentru simpla lui prezență și nu pentru performanță ( ca să nu mai vorbim despre numărul de turiști consiliați sau despre impactul economic al Centrului).

Deoarece a fost construit cu fonduri UE, Centrul a trebuit menținut cu aceeași destinație timp de minimum 5 ani. În toată această perioadă, investiția în valoare de 140.000 euro, nu s-a „amortizat” sub nicio formă (nici prin creșterea vizibilă a numărului de turiști, nici prin venituri colaterale).  Nu  credem că cei  vinovați de acest fiasco  și-ar recunoaște vreodată eșecul, însă faptul că acest punct este astăzi  închis, nemaifuncționând, dovedește clar că investiția inițială în acea locație nu a fost rentabilă iar această  „Ciupercă”, reprezentând sediul Centrului  rămâne  doar un obiectiv de decor.

Din punct de vedere tehnic, proiectul a fost considerat la începutul său un succes. S-a construit clădirea, s-au încasat niște  bani europeni, dar din punct de vedere strategic, Centrul a fost o eroare de planificare. Suma investită în acest imobil va deveni „rentabilă” pentru oraș abia acum, dacă spațiul va fi închiriat unui privat care să plătească chirie la bugetul local, în timp ce informarea turistică se va face acolo unde sunt turiștii: în imediata apropiere a Dunării.

Proiectul, ce a fost finanțat, majoritar, prin fonduri europene nerambursabile, a avut ca valoare totală a investiției, suma de 629.070,32 lei (conform datelor de la momentul atribuirii). Din care  „finanțare nerambursabilă”: Aproximativ 616.000 lei (98% din valoarea eligibilă), obținută prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013.

Contribuția Primăriei Giurgiu: Aproximativ 13.000 până la 29.000 lei (reprezentând cota de 2% din cheltuielile eligibile, plus cheltuielile neeligibile și TVA.

În era digitală (Google Maps, TripAdvisor, Booking.com), Centrul turistic  oferea  la Giurgiu doar niște pliante de hârtie într-o locație greu accesibilă … Cert este că proiectul nu a reușit să se adapteze cadrului  ales și nici să devină un punct de atracție în sine (prin evenimente, expoziții interactive sau vânzare de suveniruri unice), ci  poate doar subiect de dezbateri politice și bifarea unei noi realizări, ce s-a dovedit  pe parcursul ei o metodă mascată de a mai sponsoriza câteva firme ce  s-au ocupat cu editarea  de pliante și de a plăti niște salarii unor persoane ce au dovedit că au doar un rol decorativ.

Proiectul s-a dovedit în cele din urmă o „vânătoare de fonduri europene” fără o viziune pe termen lung. A fost, așa cum afirmam inițial, un succes doar pe hârtie (clădirea fiind recepționată și banii decontați), dar un eșec lamentabil, deoarece el nu a generat deloc o dezvoltare turistică, ci doar cheltuieli de întreținere pentru bugetul local.

Pentru a înțelege lipsa de viziune, de interes, de inteligență administrativă vom face o scurtă comparație cu alte centre de turism similare.

Centrul de Informare Turistică din Brăila  este situat în centrul istoric al orașului, aproape de zonele cu trafic pietonal intens și obiective culturale. Spre deosebire de Giurgiu, Centrul turistic Brăila se implică activ în organizarea de evenimente, tururi ghidate gratuite, având  o prezență constantă, online.

Orșova: Deși este un oraș mult mai mic, Centrul de informare este plasat strategic, pe faleza fluviului, exact acolo unde debarcă turiștii și unde se regăsesc agențiile de programare a plimbărilor cu barca pe Dunăre. În timp ce la Giurgiu, turistul trebuie să „caute” Centrul,  într-un parc, la Orșova centrul „iese în calea” turistului.

Tulcea: Centrul de informare de aici funcționează ca un punct de legătură între hoteluri, pensiuni și transportatori. El nu oferă doar pliante, ci și asistență în rezervări. La Giurgiu, Centrul a rămas o entitate izolată, fără parteneriate cu puținele unități de cazare locale sau cu operatorii navali situați în portul municipiului.

 Giurgiu, mereu un oraș al perdanților?

În consecință, Centrul Turistic de la Giurgiu rămâne un  etern studiu de caz despre cum nu ar trebui gestionate fondurile europene. Deși banii au fost „atrași”, aceștia nu au fost însă „investiți” în ceva folositor, ci mai degrabă „cheltuiți” pe o structură care a servit mai mult statisticilor de absorbție decât călătorilor reali.

„Ciuperca”  din Parcul Mihai Viteazul  este un memento vizibil al modului în care prioritățile politice (bifarea unui proiect) au învins  logica economică.