Trei suspecți au fost reținuți în cazul femeii ucise și incendiate, al cărei trup a fost găsit într-o valiză, pe un câmp din județul Giurgiu. Este vorba despre două femei și un bărbat, care au fost audiați marți seară, timp de mai multe ore.
Conform procurorilor din Giurgiu, victima practica prostituția și locuia împreună cu cei trei suspecți.
Mobilul crimei ar fi fost neînțelegerile apărute în locuință.
Procurorii spun că au identificat autoturismul cu care cadavrul femeii a fost dus pe câmpul pe care a fost abandonat. Vehiculul a fost ridicat și va fi supus unei expertize.
Principala probă care a dus la reținerea celor trei a fost obținută după ce au fost analizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe marginea drumului. În imagini a fost surprinsă mașina în care a fost transportat geamantanul cu trupul femeii.
Astfel, a fost identificată mașina, iar apoi au fost găsiți și suspecții. Cei trei mai fuseseră audiați în acest dosar în care peste 100 de persoane au dat declarații după comiterea faptei.
În acest dosar se fac cercetări pentru fapte de omor calificat și profanare de cadavre.
Cei trei au primit, din partea judecătorilor giurgiuveni, mandate de arestare preventivă, așa cum reiese de pe portalul Tribunalului Giurgiu.
„Solutia pe scurt: În baza art. 226 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 202 alin. (1), (2) şi (4) lit. e Cod. proc. pen admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în dosarul cu numărul 461/P/2020 privind pe inculpaţii Dinu Giani Alexandru, Constantin Silvia şi Constantin Elena. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: -DINU GIANI ALEXANDRU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte prev. de art. 188 al 1 CP. şi art. 383 al 1 CP. cu aplic. art. 38 CP. şi art. 77 al 1 lit a CP. pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 19.11.2020, până la data de 18.12.2020 inclusiv, – CONSTANTIN ELENA, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte prev. de art. 188 al 1 CP. şi art. 383 al 1 CP. cu aplic. art. 38 CP. şi art. 77 al 1 lit a CP, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 18.11.2020, până la data de 17.12.2020 inclusiv, – CONSTANTIN SILVIA, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte prev. de art. 188 al 1 CP. şi art. 383 al 1 CP. cu aplic. art. 38 CP., art. 41 CP şi art. 77 al 1 lit a CP., pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 19.11.2020, până la data de 18.12.2020 inclusiv. În temeiul art. 230 Cod. Proc. Pen. dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. În baza art. 275 alin. (3) Cod. proc. pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 313 de lei pentru fiecare se va înainta din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat ?i pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.11.2020, orele 15:00.”
Identitatea femeii a fost descoperită în baza de date a Poliției Române, unde se află datele tuturor celor implicați în dosarele penale. Acolo polițiștii au găsit amprentele acestei femei. Anchetatorii au oferit și o fotografie cu victima, care se numea Mihaela Sabina Mircea.
(Jurnal)