
Astăzi, 28 februarie, după amiază, în jurul orei 16.00, mai mulți cetățeni nemulțumiți ne-au sunat la redacție rugându-ne să solicităm autorităților din Punctul de Frontieră Giurgiu să le spună cinstit cât mai durează așteptarea pentru a trece Podul peste Dunăre. Cineva afirma că deși accesase aplicația on line, ce prezintă media timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei de la Giurgiu , aceasta indica un maxim de 20 de minute deși cetățeanul stătea de aproape 3 ore (!) la coadă , polițiștii de frontieră giurgiuveni motivându-le, după cum ni s-a relatat, că undeva pe zona de trecere a podului s-ar efectua anumite lucrări…
Pe bună dreptate unii dintre transportatori cât și o serie de conducători auto ne-au mai reclamat totodată faptul că una indică aplicația on line a Poliției de Frontieră , în materie de timpi de așteptare și alta se întâmplă în realitate. Mai mult de atât ei ne mai spuneau că deși numărul personalului din frontiera Giurgiu a crescut recent, așa cum au aflat, acest lucru nu pare a fi sesizabil.
Cei aflați în așteptare în frontieră, marți 28 februarie, ne mai spuneau că deși au înțeles întârzierile cauzate de controalele minuțioase ale polițiștilor bulgari , cât și noul lor mod de implementare a datelor , care include acum și cumpărarea rovinietei în cazul autocamioanelor, timpii de așteptare sunt mult prea lungi și nu se justifică.
În încheierea dialogului avut cu cei amintiți , le-am promis că vom încerca să aflăm cât mai repede care este punctul de vedere al Inspectoratului Poliției de Frontieră Giurgiu în această privință, urmând a-i informa care sunt cauzele acestor întârzieri.
(Jurnal)