Cei ce nu raportează abuzurilor împotriva minorilor riscă până la 2 ani de închisoare

0
314

Începând de luni, 5 iulie 2021, persoanele care au fost martore la infracțiuni asupra minorilor sunt obligate să anunțe acest lucru, altfel riscă pedeapsa cu închisoarea. 

Toţi cei care cunosc cazuri de copii abuzaţi sexual sau exploataţi de propriii părinţi sunt obligaţi prin lege să anunţe poliţia. Altfel, nu mai sunt doar autori morali ai agresiunilor, ci riscă chiar 2 ani de închisoare. Avocaţii cred că noua prevedere este utilă, dar destul de greu de aplicat.

Printre infracțiunile care trebuie raportate se numără: folosirea unui minor pentru cerșetorie, abuzul sexual, autosatisfacerea în fața unui minor sub 14 ani, trimiterea de mesaje către minori sub 14 ani care invită la vizualizarea de filme pornografice sau invitarea minorilor sub 16 ani într-un anumit loc pentru a întreține relații intime. Părinții, colegii și profesorii care sunt martori la aceste abuzuri și nu le declară, riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare.

Modificarea Codului Penal vine în condițiile în care, potrivit Organizației „Salvați Copiii”, în România se înregistrează anual aproape 800 de fete sub 15 ani care devin mame, dar sunt trimiși în judecată doar între 200 și 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.

Subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor a atins un nivel acut, dacă ținem seama de faptul că sistemul de asistență socială și protecție a drepturilor copilului identifică sau primește sesizări pentru doar 1.000 de cazuri anual. Consiliul Europei a estimat în 2020 că, în Europa, unul din cinci copii cade victimă unei forme a abuzului sexual’, iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești”, arăta organizația „Salvați Copii” într-o declarație din luna mai 2021.

ONG-ul „Salvați Copiii” salută modificarea legislativă: „este una dintre modificările importante ale Codului Penal. /…/Propunem și am tot discutat cu parlamentari și comisii, am susținut că actele sexuale cu minori sub 14 ani trebuie considerate viol ca să evităm anomalii greu de acceptat din partea unor instanțe care au reținut un consimțământ valid într-o relație sexuală între un copil de 10, chiar de 11 ani și un adult. Acesta a fost și motivul pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat România.”

În România „autoritățile au încercat să facă ceva pentru a stabili o practică judiciară coerentă, dar problema cea mai importantă rămâne faptul că în multe state europene, inclusiv România, abuzul sexual împotriva minorilor rămâne subraportat.

„90% din faptele de abuz sexual nu sunt descoperite” arată un raport al Consiliului Europei, într-o declarație făcută în noiembrie 2020.Chiar dacă există ministere responsabile, modificări ale Codului Penal și alte încercări de a îmbunătății situația, abuzul sexual asupra minorilor rămâne o problemă din cauza eșecului autorităților de a pune în funcție un mecanism eficient de raportare.

(Jurnal)