AcasăActualitateDeputat PNL, Gabriela HORGA: ”Cei care au dreptul să hotărască viitorul PNL...

Deputat PNL, Gabriela HORGA: ”Cei care au dreptul să hotărască viitorul PNL sunt membrii din organizațiile de bază!”

”În această perioadă, în PNL,  membrii lui votează în cadrul alegerilor din organizațiile locale.

În aceste zile, eu am participat sau urmează să particip la alegerile din organizațiile din Bolintin Deal, Joița, Roata de Jos, Mârșa, Florești-Stoenești, Buturugeni sau Ghimpați. Având loc alegeri în mai multe localități, în această acțiune mai sunt implicați din partea conducerii județene, Dumitru Beianu, Toma Petcu și Alexandru Andrei, Velicu Florian, Fabian Țîrcă, Ella Mihalcea, Chiran Adrian și, bineînțeles, președintele #PNLGiurgiu, Dan Motreanu.

Felicitări noilor conduceri ale organizațiilor locale!

Înțeleg dorința celor care urmăresc congresul de a afla pe cine susține PNL Giurgiu în alegerile pentru șefia PNL. Însă, o astfel de decizie trebuie să vină după alegerile locale și județene, după ce ne vom asculta colegii și vom vota noua conducere.

Pe de altă parte, precizez că particip la toate aceste acțiuni în afara programului de deputat. În această săptămână, am fost și la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg, miercuri și joi mi-am exercitat votul în Parlament și comisii și îmi țin audiențele. La fel procedează colegii mei din Guvern, Parlament sau Parlamentul European. Chiar joi, Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență pentru familiile afectate de inundații, alunecări de teren și alte fenomene meteo.

Nu uităm niciun moment că principala noastră datorie este față de oameni.”

(Gabriela Horga – Deputat PNL de Giurgiu)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
15 ° C
15 °
15 °
60 %
5.4kmh
78 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
28 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!