Conform noilor prevederi din proiectul Legii pensiilor, persoanele care suferă de SIDA, cancer și schizofrenie nu vor mai primi ”pensie de invaliditate”.

De asemenea, pensia de invaliditate va fi eliminată și pentru elevii și studenții care și-au pierdut capacitatea de muncă în practică.

Pentru a primi pensia de invaliditate, este necesar să fie îndeplinite trei condiții:

nu au împlinit vârsta de pensionare;

au contribuit cel puțin 15 ani la sistemul de pensii;

și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.

Până acum, condiția de a contribui cel puțin 15 ani nu exista, ceea ce înseamnă că și după 14 ani, dacă o persoană pățește ceva, nu va primi pensie de invaliditate.

O condiție asemănătoare exista și până acum, dar doar dacă persoanele nu pot lucra din cauza unor probleme care nu au legătură cu munca.

Cine va mai primi pensie

Vor mai primi pensie doar cei ce au fost răniți în Revoluția din 1989 și nu mai pot lucra, ei vor beneficia în continuare de pensie.

Criteriile de acordare a pensiilor vor fi stabilite de Guvern, la propunerea Ministrului Muncii, cu avizul Ministrului Sănătății.

Conform criteriilor de evaluare, în raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este:

  • de gradul I, caracterizată de deficiența funcțională gravă, capacitate de muncă și autoservire diminuate;
  • de gradul II, caracterizată de deficiența funcțională accentuată, capacitate de muncă diminuată și capacitate de autoservire păstrată;
  • de gradul III, caracterizată de deficiența funcțională medie, capacitate de muncă diminuată și capacitatea de autoservire păstrată.

În trecut, deciziile le luau Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații. Evaluare va fi făcută de Institutul Național de Expertiză Medicală.

Deciziile medicilor trebuie emise în termen de 45 de zile și se comunică în 10 zile. Contestațiile se soluționează în 45 de zile, scrie libertatea.ro

(Jurnal)