În această luare de poziţie privind problema hărţuirii în şcoală, se pot oferi trei soluţii concomitente de tratare a ei.
De cele mai multe ori, intervenţiile părinţilor între copiii care se ceartă sunt nepotrivite. Copiii se împacă adeseori foarte repede şi fără urmă de ranchiună. Nu seamănă cu adulţii, care ţin la supărare, deşi noi, românii, suntem destul de renumiţi pentru „pupat toţi piaţa endependenţi” – capacitatea de a ne pupa pe amândoi obrajii după ce ne-am bălăcărit grav. Totuşi, la un copil supărarea poate să ţină doar câteva secunde, în vreme ce la un adult se poate întinde semnificativ. La un moment dat, scriitorul Zaharia Stancu a rostit: „Hai să ne împăcăm, că suntem prea bătrâni şi nu mai avem timp.” Dar, chiar dacă cei mici sunt iertători, iar certurile lor au alte mecanisme decât ale noastre, trebuie să luăm măsuri atunci când situaţia devine gravă, iar copilul este hărţuit la şcoală. Atunci e nevoie să ştim ceva: un diriginte slab nu va face mare lucru. Azi, sub acuze tot mai pronunţate şi tot mai felurite, unii profesori sunt paralizaţi, încercând să mulţumească pe toată lumea. Dacă părintele copilului agresor este şi foarte conflictual, atunci dirigintele nu va face decât să îi telefoneze, să îi expună situaţia, iar celălalt va răspunde galeş-amuzat „dar e doar un copil! Aşa se mai necăjesc copiii între ei.” În situaţia aceasta, părintele trebuie să ia măsuri pentru a-şi proteja copilul.
Sursa: ziare.ro
