Un studio recent arată că mulți dintre români în loc să plece în concediu, undeva, preferă să îşi renoveze locuinţa.
Mai mult de jumătate dintre români nu sunt dispuşi să-şi plătească o excursie de minimum 7 zile departe de casă, potrivit Eurostat. Datorită lor, pentru magazinele de materiale de construcţii este vârf de sezon, iar vânzările se dublează. În această perioadă, în magazinele care vând materiale de construcţii cărucioarele sunt pline cu vopseluri, unelte, saltele, lustre ori piese se mobilier. Toată lumea cară câte ceva aşa că vânzările se dublează pe timpul verii. Un coordonator de magazin declară : ″Vara explodează puţin vânzările pe partea de renovări, aproape se dublează faţă de să zicem ianuarie-februarie. Întrebat ce se cumpără în general , acesta răspunde : ’Ciment, cărămidă, bca, pe partea de interior se merge pe aere condiţionate, centrale, pentru că se pregătesc de iarnă, electrice ″
Soarele strălucitor care încălzeşte nisipul unei plaje pare că pierde în continuare teren în faţa unor lustre strălucitoare. Spunem asta pentru că 60% din populaţia României, conform aceluiași studiu, alege să nu plece în vacanţă şi astfel să-şi sacrifice concediul pentru alte lucruri mai importante, cum ar fi: renovarea locuinţei. Astfel suntem pe primul loc la nivel european cu un popor care merge cel mai puţin în vacanţe. Suntem urmaţi de Croaţia, Grecia şi Cipru. Iar la polul opus se află suedezii, 81% din populaţia ţării merge cel puţin 7 zile pe an, într un concediu.
Gelu Duminică, sociolog, spune în acest sens : “40% dintre români sunt săraci, puţinii bani vor să-i investească în confort permanent, Pe cealaltă parte, avem nevoia de capitalism simbolic, pe care o parte din România o explorează. Să vadă lumea că am o casă frumoasă, o maşină frumoasă, o familie frumoasă, investesc acolo în detrimentul confortul psihic dat de vacanţa de relaxare. La nivel global în ţările dezvoltate vedem că mulţi oameni stau în chirie şi investesc în dezvoltarea personală, adică vizitează multe locuri se îmbogăţesc cultural”.
La nivel european media celor care sunt dispuşi să plătească măcar 7 zile pentru un concediu departe de casă este de 72%. Aşadar suntem încă cu mult în urmă şi poate ar trebui să ne gândim că o pauză ne dă energie pentru un an întreg de muncă.
(Jurnal)