AcasăActualitateCe evenimente sunt programate la Centrul Cultural Local „Ion Vinea” în perioada...

Ce evenimente sunt programate la Centrul Cultural Local „Ion Vinea” în perioada următoare…

La acest moment, cei aproximativ 250 de copii care frecventează diverse cursuri organizate de Centrul CUltural Local „Ion Vinea” din municipiul nostru se pregătesc intens pentru serbările lunii martie: Ziua Mărțișorului și Ziua Femeii. Cele mai multe spectacole ce vor fi oferite de cei mici au ca mod de manifestare dansul.

„Este prima dată când putem vorbi despre o echipă de dansuri, elevi de clasa a X-a sau a XI-a, care au crescut aici, și care acum ne reprezintă peste tot cu onoare”, ne spunea directorul Centrului Cultural, prof. Virgil Pețanca. Din păcate, mai preciza, cu regret, directorul Pețanca, nu prea mai avem pepinieră din care să creștem membri ai grupului, după câțiva ani. Aceeași problemă o întâmpină și în cazul majoretelor, unde fetele au crescut, iar cele mici nu se prea înghesuie să le ia locul.

„De asemenea, continuăm concertele educative, încă nu am stabilit unitățile școlare cărora ne vom adresa. În aceste situații, trebuie să ne pliem pe programul copiilor. Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că elevii sunt extrem de încântați, pentru că, din păcate, orele de muzică au devenit, de cele mai multe ori, sterpe. Acum, cu acest proiect al nostru, au parte de un adevărat laborator de muzică. Un alt motiv de bucurie pentru mine este acela că, după asemenea, ore de „practică”, unii copii își manifestă dorința de a veni și de a studia instrumente muzicale precum trompeta sau tobele. Noi, la nivel de Giurgiu, am pornit proiectul ca pe o necesitate, o dorință de a-i face pe elevi, pe tineri, să discearnă între valoare și non-valoare în muzică și în artă. Dar, pentru a putea vorbi despre rezultate reale, ar trebui ca Ministerul Educației sau cel al Culturii să preia acest tip de concerte educative, și să le introducă și în alte școli”, ne mai spunea prof. Virgil Pețanca.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
21.5 ° C
21.5 °
21.5 °
55 %
1.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
33 °
mar
34 °
mie
35 °
joi
35 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!