Recent, într-o discuție purtată cu directorul Direcției Județene de Transport, Administrare Drumuri Județene și Control Trafic Giurgiu, ing. Marius Olteanu, acesta ne făcea o radiografie a anului 2020, pe care nu îl vede deloc roz în ceea ce privește realizarea unor proiecte importante atât pentru direcția pe care o conduce, cât și pentru drumurile județene din Giurgiu.

Totodată, acesta ne spunea că, pe lângă eventuale întârzieri în achiziționarea de utilaje, în unele cazuri fiind nevoie de reluarea licitației, vor avea de suferit modernizările de drumuri, ce urmau a fi realizate pe parcursul acestui an.

Avem de intervenit mai rapid pe zona de nord a județului, unde se tranzitează către autostradă și unde avem și balastiere. Avem DJ 602 unde trebuia să intervenim. Prevăzusem, de asemenea, sectorul de drum de la Putineiu către ieșirea spre Alexandria, măcar la nivel de piatră, nu vom putea să îl realizăm. Și pe DJ 603 – zona gării Chiriacu, aflat în procedură de licitație, să îl facem și noi în regie, cu legătura spre DN5B, nu va putea nici acesta să fie realizat…Mai avem și alte sectoare de drum, de aproape 5 kilometri de întreținere periodică, ce nu vor putea fi realizate nici acestea”, ne spunea directorul DJTADJCT Giurgiu.

Lipsa banilor, evidentă, îl face pe directorul Marius Olteanu să declare, fără ezitare, că sumele pe care prevede că le va primi sunt chiar mai mici decât în anul 2016, când a fost numit pe această funcție.

O altă problemă destul de gravă cu care se confruntă direcția condusă de Marius Olteanu o reprezintă lipsa personalului.

Stăm destul de rău, mai ales dacă se va da legea aceasta a cumulării pensiei cu salariul. Avem trei șoferi și un muncitor calificat care sunt ieșiți la pensie, dar care au rămas în continuare în activitate. Avem de asemenea probleme cu un post de șofer scos la concurs, dar pentru care nu s-a înscris nimeni, pentru că salariul oferit nu este tentant, fiind cam la jumătate față de mediul privat”, mai spunea ing. Marius Olteanu.

Un punct pozitiv însă îl reprezintă faptul că transportatorii au devenit din ce în ce mai responsabili, aceștia achiziționându-și autorizațiile de transport și de trecere pe drumurile județene, mai cu seamă că în această perioadă au început să circule, pe DJ, autocamioane care transportă în special cereale de la silozuri sau de la producători, fie către alte mijloace de transport (tren, vapor) , fie către centrele de prelucrare.

Valoarea autorizației se stabilește pe kilometru, în funcție de distanța parcursă pe drumul județean, putând ajunge chiar și la 2.000 de lei pentru o mașină.

(Jurnal)