Conform definiţiei, cetăţenia este apartenența legală a unei persoane fizice la un stat. În multe dintre ţările civilizate, cetăţenia este dobândită la naştere, dacă cel mic se naşte pe teritoriul ţării respective. Ce se întâmplă, însă, dacă un copil se naşte în avion? Ce cetăţenie primeşte? Ce cetăţenie primeşte un copil născut în aer? Un detaliu care a început să îi intereseze și pe conaționalii noștri mai ales de când au devenit navetiști între România și țările în care merg la muncă…

Toată lumea ştie că în ultimele luni de sarcină, călătoria cu avionul nu este recomandată. Au existat însă şi cazuri când un copil a venit pe lume înainte de vreme, chiar în timpul unui zbor.

Aşadar, părinţii unui copil născut la bordul unei aeronave pot solicita patru tipuri de cetăţenie astfel:

-cetăţenia ţării în al cărei spaţiu aerian a avut loc naşterea;

-cetăţenia ţării în care urmează să aterizeze aeronava;

-cetăţenia statului de origine al companiei aeriene;

-cetăţenia pe care o au părinţii nou-născutului.

Totuşi, regulile se pot schimba de la un stat la altul. În Statele Unite ale Americii, chiar dacă un copil se naște în apele teritoriale ale Statelor Unite sau în spațiul său aerian, copilul este automat un cetățean american şi părinţii nu pot alege, scrie atlas-geografic.net.

Naşterile la bordurile avioanelor sunt extrem de rare. Motivul? Companiile aeriene au reguli şi protocoale menite să protejeze femeile gravide și să împiedice o eventuală naștere la altitudine. Cu toate acestea, au existat destule cazuri de copii care au venit pe lume în… aer.

În luna mai a anului 2015, Ada Guan și Wes Branch zburau de la Calgary la Tokyo în momentul în care Ada a născut deasupra Oceanului Pacific. La bordul avionului se aflau mai mulți medici, care au ajutat-o să nască. În octombrie 2015, o pasageră care zbura de la Taipei la Los Angeles a intrat în travaliu și a născut o fetiță sănătoasă cu ajutorul unui medic aflat în avion.

(Jurnal)