În noaptea de 28/29 ianuarie, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Comana au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere pe raza de competență, ocazie cu care au legitimat 16 persoane, au controlat 16 autovehicule și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice în valoare totală de 1000 lei.
În aceeași noapte și polițiștii Secției nr. 7 ai Poliției Rurale Băneasa au desfășurat la rândul lor o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale în zona discotecilor și a unităților de alimentație publică. Pe timpul acțiunii au fost legitimate 15 persoane, au fost controlate 12 autovehicule și a fost aplicată o sancțiune contravențională la Legea 61/1991, în valoare de 200 de lei. O zi mai târziu (29 ianuarie) între orele 13.00-16.00 , poliţişti din cadrul Poliţiei Oraş Bolintin Vale, Compartimentul Rutier, au desfășurat o acțiune pe raza localităţii Joiţa pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație. Pe timpul acestei acțiuni au fost controlate 25 de autovehicule fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3 000 lei, dintre care 16 pentru depășirea limitei legale de viteză, două pentru neasigurarea cu centura de siguranță și una pentru lipsă de documente.
Tot în aceeași zi de duminică 29, între orele 4.00 dimineața și 11.00, polițiștii Poliției din orașul Bolintin Vale, au desfășurat o acțiune în Târgul săptămânal din orașul Bolintin Vale cu scopul prevenirii și combaterii faptelor cu violență și asigurarea fluenței traficului rutier. În timpul acțiunii au fost legitimate 21 persoane și controlate 12 autovehicule, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.250 lei.
(Jurnal)
