Douăzeci de beneficiari și trei salariați ai Centrului pentru Persoane Vârstnice de la Hotarele au fost confirmați pozitiv la COVID 19, declară, pentru „Jurnal giurgiuvean”, surse din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. 

Nu se cunoaște, încă, modalitatea prin care cele 23 de persoane au contractat virusul, dar, conform acelorași surse, niciunul dintre cei 23 nu prezintă forme grave, luându-se decizia izolării acestora și, mai apoi, a efectuării de dezinfecție în Centru. 

Centrul de la Hotarele este al doilea în care se înregistrează cazuri de COVID 19, după cel de la Oncești. 

(Jurnal)