Concursul pentru directorii de școală și pentru directorii adjuncți de unități de învățământ 2021 va avea următoarele condiții de participare, după ce Guvernul a respins desființarea Corpului național de experți în management educațional: profesorii trebuie fie să facă parte din acest Corp al experților, fie să fie titulari cu definitivatul luat și cu cel puțin 5 ani vechime, a declarat ministrul  Cei care rămân în concurs după examenul scris, pentru participarea la proba de interviu, trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă.

La articolul 257, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

,, (1) Funcția de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs public, care constă în probă scrisă și interviu, de către cadre didactice titulare membre ale corpului național de experți în management educațional.”

La articolul 257, după alineatul (1) se adaugă un alineat, alin (11 ) şi va avea următorul cuprins:

(11 ) ,,Se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educațional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

a) diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3);

b) au promovat examenul de definitivat;

c) cel puțin cinci ani vechime în învățământ.”