Suntem convinși că toți giurgiuveni ar dori să știe  care sunt cele mai importante modificări fiscale ce se vor aplica în anul acesta, 2020.

    * Cu siguranță cea mai așteptată și cea mai importantă modificare fiscală este majorarea salariului minim pe economie. Prevederea se aplică de la începutul anului 2020 și a fost introdusă prin HG 935/2019. Astfel, salariul minim brut creşte de la 2.080 lei pe lună (cât era în decembrie 2019) la 2.230 de lei pe lună. Astfel , o persoană care este plătită cu salariul minim pe economie va încasa, de la 1 ianuarie 2020, 1.346 lei pe lună, față de 1263 lei pe lună cât încasa până acum.

    Salariul net al angajatului plătit cu salariul minim, creşte cu 83 de lei, restul fiind taxe şi impozite pe care angajatorul le achită în plus către stat. Pentru persoanele încadrate pe posturi care necesită studii superioare, salariul minim brut, fără sporuri, rămâne la nivelul de 2.350 de lei pe lună.

Pentru angajaţii din construcţii, salariul minim brut rămâne și anul viitor la 3.000 de lei pe lună. Lucrătorii din construcţii beneficiază de diminuarea contribuţiilor de plată către stat pe o perioadă de 10 ani, începând din 2019. Drept urmare, la un salariu brut de 3.000 de lei în construcţii, angajatul primește un salariu net de 2.600 de lei

     * Un alt proiect de lege adoptat recent de Camera Deputaților elimină birocrația pentru cei care doresc să-și înființeze firme. Noua lege elimină acordul, pentru firmele care nu desfăşoară activitate comercială la sediul social declarat. Până la apariţia acestei legi, cei care doreau să-și înființeze firme aveau nevoie de acordul vecinilor de bloc. Noua prevedere legală este valabilă şi pentru persoanele cu profesii liberale, care nu desfăşoară activitate la domiciliu. De asemenea, potrivit proiectului de act normativ adoptat de Camera Deputaţilor s-a eliminat restricţia de a avea o singură firmă în care poţi să fii acţionar unic.

    * O altă măsură fiscală este legată de persoanele fizice autorizate (PFA), care vor plăti mai mult la contribuţia la asigurări sociale (CAS), numită şi contribuţia pentru Pensii. Potrivit art. 151 din Codul fiscal, venitul ales de PFA ca baza de calcul a CAS nu poate fi mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară. Deci, o persoană organizată ca PFA va datora la stat CAS în 2020 minimum 6.690 de lei (26.760×25%). Faţă de 6.240 de lei datoraţi în 2019. Creşterea este de 450 de lei. Cu atât vor plăti la stat mai mult PFA-urile în 2020.

Guvernul a abrogat prin ordonanţă de urgenţă prevederile introduse în 2017 privind plata defalcată a TVA.

(Jurnal)