Surse din interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranță Giurgiu au afirmat că, în cursul zilei de miercuri, 20 martie, deținuții aflați în custodia unității de detenție amintite ar fi primit, la masa de prânz, doar pâine și…biscuiți!

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al PMS Giurgiu nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informația primită de reporterii publicației noastre, solicitându-ne să transmitem o cerere scrisă care va fi analizată și care va primi un răspuns, răspuns primit, de altfel, extrem de prompt, şi pe care îl redăm mai jos, integral:

„Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Penitenciarului Giurgiu, înregistrată cu nr. 108721 din 20.03.2019, infirmăm informaţia conform căreia în data de 20.03.2019, persoanelor private de libertate din Penitenciarului Giurgiu li s-au acordat la masă doar pâine şi biscuiţi ca drept hrană.

Totodată, vă comunicăm că în data de 20.03.2019 a fost efectuată o acţiune de curăţenie generală la Blocul Alimentar al unităţii, locul unde se pregăteşte hrana persoanelor private de libertate. Această operaţiune a presupus printre altele şi o curăţare amănunţită a utilajelor necesare preparării hranei calde pentru persoanele private de libertate.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului justiţiei nr. 3147/C/2018 privind aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administraţiei penitenciare, hrănirea persoanelor private de libertate se face prin alocarea de hrană preparată sau hrană rece, pe bază de norme de hrană specifice, cu încadrare între baremul caloric minim şi maxim al fiecărei norme de hrană în parte.

Structura normelor de hrană a persoanelor private de libertate este stabilită în concordanţă cu nevoile nutritive şi energetice ale fiecărei categorii, în funcţie de eforturile depuse, vârstă şi starea de sănătate.

De asemenea, hrănirea persoanelor private de libertate se realizează pe bază de meniuri zilnice. Persoanele private de libertate au dreptul la trei mese pe zi, servite în porţii individualizate.”