Când se vor aprinde luminile de Crăciun, la Giurgiu

0
642

A devenit deja tradiție în Giurgiu, ca timp de o lună – începând de la ziua de Sfântul Nicolae și până în ziua de Sfântul Ion – orașul să îmbrace straie de sărbătoare.

Și în acest an, în seara de 6 decembrie, în parcul Alei, primarul Nicolae Barbu și copiii prezenți vor apăsa butonul care va lumina întreg orașul.

Așadar, giurgiuvenii sunt așteptați, vineri 6 decembrie, la ora 17:00, în parcul Alei unde, într-o atmosferă de sărbătoare se vor aprinde luminițele în oraș și în bradul de Crăciun.

Nu vor lipsi surprizele muzicale oferite de fanfara Centrului Cultural ”Ion Vinea”, Moș Crăciun și nici cadourile pentru cei mici!

La Giurgiu, anul acesta, vor lumina, pe străzile principale ale municipiului, un număr de 800 de instalații luminoase, dintre care circa 300 au fost achiziționate de Primărie în cursul acestui an, ne preciza Adrian Răcaru, director SC Giurgiu Servicii Publice S A.

(Jurnal)