sâmbătă, ianuarie 25, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Ca și la Evaluarea Națională, un singur 10 curat și la examenul de Bacalaureat

Ca și la Evaluarea Națională, un singur 10 curat și la examenul de Bacalaureat

0
Ca și la Evaluarea Națională, un singur 10 curat și la examenul de Bacalaureat

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2019 au fost publicate, luni, 8 iulie, pe site-ul edu.ro. După publicare, absolvenţii clasei a XII-a pot depune contestaţiile, iar rezultatele finale ale Bacalaureatului urmează să fie afişate sâmbătă, 13 iulie.

Candidaţii care nu au promovat în prima sesiune a examenului de BAC 2019 se pot înscrie pentru a doua sesiune de examen, în perioada 15 – 19 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise ale examenului de BAC.

Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019.

La Giurgiu, 1340 de absolvenți ai clasei a XII-a s-au înscris pentru susținerea examenul maturității, în final prezentându-se la toate probele de concurs 1217 absolvenți. Dintre aceștia, aproximativ jumătate (640 de candidați) au fost declarați respinși. Din nefericire, ca și în cazul Evaluării Naționale, județul Giurgiu a avut un singur copil de 10 la Bac: Moraru O. Anemona Maria, absolventă a Colegiului Național „Ion Maiorescu” Giurgiu, secția matematică-informatică.

Pe unități de învățământ, la nivelul județului nostru situația s-a prezentat astfel:

  • Colegiul Național „Ion Maiorescu” Giurgiu – 213 candidați înscriși; 173 – admiși, 37 – respinși, 3 absenți
  • Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu” Giurgiu – 76 candidați înscriși; 1 candidat admis; 53 – respinși; 22 absenți
  • Liceul „Udriște Năsturel” Hotarele – 96 candidați înscriși; 18 – admiși; 54 – respinși; 23 absenți; un candidat eliminate din examen pentru tentativă de fraudă
  • Liceul „Dimitrie Bolintineanu” Bolintin Vale – 255 candidați înscriși; 70 – admiși; 169 – respinși; 16 absenți
  • Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu – 81 candidați înscriși; 12 – admiși; 51 – respinși; 18 absenți
  • Liceul „Mihai Viteazul” Călugăreni – 22 candidați înscriși; 1 admis; 15 – respinși; 6 absenți
  • Liceul „Tiu Dumitrescu” Mihăilești – 124 candidați înscriși; 27 – admiși; 92 – respinși; 5 absenți
  • Liceul Tehnologic nr. 1 Comana – 7 candidați înscriși; 2 – admiși; 2 respinși; 3 absenți
  • Liceul Tehnologic nr. 1 Prundu – 22 candidați înscriși; 3 – admiși; 16 – respinși; 3 absenți
  • Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” Giurgiu – 155 candidați înscriși; 42 – admiși; 96 – respinși; 17 absenți
  • Liceul „Tudor Vianu” Giurgiu – 217 candidați înscriși; 141 – admiși; 73 – respinși; 3 absenți
  • Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” Giurgiu – 15 candidați înscriși; 5 – admiși; 8 – respinși; 2 absenți.

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
74 %
0.6kmh
87 %
sâm
7 °
Dum
12 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com