AcasăActualitateBullyingul este de acum interzis în şcoli!

Bullyingul este de acum interzis în şcoli!

Preşedintele a promulgat legea împotriva ”violenţei psihologice”, cunoscut sub denumirea de bulling. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind combaterea bullying-ului în şcoală.

Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege şi se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaţionale: primare, gimnaziale şi/sau liceale. Iniţiativa legislativă, care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică-bullying-ul, a modificat şi completat Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu o secţiune care prevede expres definirea şi prevenirea bullying-ului, asistenţa psihologică, dar şi formarea şi informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.

Copiii au dreptul la demnitate. Niciunul nu trebuie să sufere de pe urma altor copii. Sunt părinte şi nu aş vrea să-mi văd copilul nici într-o ipostază de victimă, nici într-una de agresor. Este datoria noastră să-i apărăm şi să-i protejăm aşa cum putem, prin forţa legii, prin educaţie, prin exemple pozitive”, a declarat deputatul Andrei Pop, coiniţiator al proiectului legislativ. „Această lege este primul pas spre a proteja demnitatea copiilor din sistemul de educaţie. Dar odată cu promulgarea legii prin care bullying-ul este definit şi prin care se creează un mecanism de prevenire şi combatere a acestui comportament agresiv se completează, practic, un vid legislativ. Modificarea Legii educaţiei naţionale pe care am iniţiat-o anul trecut, nu a fost doar o necesitate, ci chiar o urgenţă”, a declarat, la rândul său, deputatul Petre Florin Manole, coiniţiator al proiectului legislativ.

La Giurgiu, o serie de cazuri de bullying au atras în ultimii ani atenția publicului fiind relevate într-o serie de articole prezentate de cotidianul nostru. Dorind să aflăm care sunt beneficiile acestei legi am contactat telefonic directorul Centrului de Servicii Sociale, psiholog Monica Lăceanu care ne-a declarat:   

Beneficiile legii sunt, în primul rând, legate de faptul că există o reglementare legală legată de acest fenomen, există o recunoaștere a fenomenului, pentru că, până acum, în afara unor discuții și reacții ale părinților sau ale diferitelor cadre didactice sau ale oamenilor de specialitate, era tratat ca un fenomen sporadic, în condițiile în care a ajuns la o intensitate destul de mare în România. Evident că există beneficii foarte mari atunci când există deja o reglementare legală și că deja statul și toți actorii implicați sunt responsabili și conștienți de acest lucru”, spunea Monica Lăceanu.

Referindu-se la semnalarea de cazuri de bulliyng la Giurgiu, psihologul Monica Lăceanu a precizat:

În diverse forme, au fost semnalate asemenea cazuri. La început, și pot vorbi de 10 – 15 ani în urmă, apăreau sub forma discriminării pe diferite criterii, între copii, iar rezultatele la învățătură se diminuau, ducând chiar și la abandon școlar. Dacă părinții sau profesorii se sesizau de acest aspect, din timp, și dacă respectivul copil, victimă a discriminării, ajungea la o consiliere psihologică, se mai putea face ceva pentru recuperarea lui. Altfel, se acumulau, pe lângă trauma propriu-zisă, o serie de probleme în ce privește randamentul școlar. A urmat o perioadă dusă mai în extremis, iar copiii au început să fie discriminați pe tot mai multe criterii, iar consecințele au început să fie din ce în ce mai grave. În opinia mea, fenomenul de bullying este deja endemic în România, și era momentul să se acționeze din punct de vedere legal, și să se intervină. Problema este ce vom face cu toții (cadre didactice, părinți, psihologi), de acum încolo”.

La întrebarea dacă există o anumită perioadă a vieții în care un copil poate deveni victimă sau agresor, Monica Lăceanu a răspuns:

Este delicat. Având în vedere faptul că formele îmbrăcate de bullying sunt extrem de bine camuflate, și greu de identificat, nu putem vorbi de o anumită vârstă sau grupă  de vârstă când poate debuta fenomenul de bullying. Este de la vârste foarte fragede, și se agravează, odată cu etapele de preadolescență și adolescență, pentru că aceste etape în dezvoltarea copilului vin ele însele cu problemele lor, cu problemele de maturizare a copilului, de manifestare a agresivității verbale și fizice. Fenomenul în sine și manifestările încep, însă, așa cum spuneam, de la vârste foarte, foarte mici”, a încheiat psihologul giurgiuvean Monica Lăceanu.

Noua Lege prevede ca în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare, Ministerul Educației Naționale să elaboreze norme metodologice de aplicare.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
49 %
1kmh
100 %
vin
10 °
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
12 °
mar
14 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!