Anunțul a fost făcut public de deputatul Toma Petcu, pe pagina sa de socializare, după finalizarea ședinței Delegației Permanente din seara de 26 februarie. La Delegatia Permanenta Teritoriala ALDE  au fost invitați și o serie de membri importanți ai partidului.

„Un număr  de 120 de membri s-au întrunit, astfel, pentru a stabili viitorul politic al acestei organizații.
După o prezentare a situaţiei politice la zi, s-a dat cuvântul delegaţilor, care au conchis că rămânerea în acest partid, în condiţiile actuale, înseamnă de fapt blocarea aspiraţiilor comunităţilor giurgiuvene.
Discuţiile au mai arătat că cetăţenii îşi pierd încrederea în politica ALDE la nivel naţional şi vorbitorii au solicitat conducerii judetene să ia cele mai bune măsuri pentru ca oamenii să fie reprezentaţi corect şi cu cele mai bune şanse în viitoarele forme de conducere a administraţiilor locale, judeţene şi naţionale.

Totodată, majoritatea vorbitorilor a subliniat ideea ca echipa să rămână unită, să continue împreună şi să-şi păstreze verticalitatea în orice formă de negociere. Toti vorbitorii au solicitat preşedintelui Toma Petcu să continue discuţiile cu PNL, mai ales că cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală sunt foşti membri ai acestui partid istoric şi l-au felicitat pe domnul deputat Toma Petcu pentru formula politică aleasă.
De fapt, această întrunire, aşteptată de către reprezentanţii tuturor organizaţiilor ALDE din judeţul Giurgiu de mai mult timp, a fost văzută de către delegaţi ca un pas necesar înainte în realizarea dorinţei lor de a schimba lucrurile în acest judeţ.
Asigurându-l pe preşedinte că vor fi alături de el în orice întrepride acesta, membrii Delegatiei l-au felicitat pentru pragmatism, pentru munca depusă, pentru alegerea făcută şi i-au cerut să continue demersurile începute şi să lupte pentru a câştiga împreună alegerile viitoare.
“Ştim să fim numărul 1! Am fost numărul 1 cu organizaţia PNL, am fost numărul 1 cu ALDE, vrem să aducem organizaţia PNL din nou pe primul loc pe ţară!”, a spus unul dintre vorbitori.
Un alt vorbitor a amintit că aceasta Filiala Teritoriala a însemnat mai întâi o echipă, care s-a sudat în timp, a primit noi şi noi membri, devenind mereu mai puternica, păstrându-şi ideologia si convingând prin seriozitate şi prin muncă, iar acum prin adaugarea unui brand puternic, vine în întâmpinarea aşteptărilor electoratului şi ale membrilor noştri.
În finalul intalnirii s-a supus la vot propunerea de trecere a întregii Filiale Teritoriale ALDE la organizatia PNL Giurgiu, propunerea fiind aprobată cu unanimitatea voturilor membrilor Delegației Permanente Teritoriale.”, a scris Toma Petcu pe contul său de facebook.