
Dacă sunteţi puşi să cumpăraţi un tratament, trebuie să ştiţi că aveţi dreptul să fiţi despăgubiţi. Teoretic, ar trebui ca, în timpul internării, bolnavii asiguraţi să primească gratuit medicamente şi materiale sanitare. Cei mai mulţi pacienţi români nu ştiu însă că au acest drept. Pacienţii se plâng în continuare că lipesc medicamente şi materiale sanitare din spitale.
Mulţi dintre ei nu ştiu că spitalele ar trebui să le returneze sumele plătite pe medicamente.
Ca să vă recuperaţi aceşti bani nu e suficient să mergeţi însă doar cu bonul pe care l-aţi primit de la farmacie, la managerul spitalului. Trebuie să depuneţi şi un referat pe care să îl semneze şeful de secţie. Problema spun pacienţii nu este chiar aşa de simplă căci de multe ori pentru a evita astfel de situaţii, spitalele spun bolnavilor internaţi că medicamentele necesare acestora pe timpul internării nu se găsesc la farmacia spitalului.
(Jurnal)