AcasăActualitateBILANȚ. Statisticile arată că suntem un județ cuminte, din punct de vedere...

BILANȚ. Statisticile arată că suntem un județ cuminte, din punct de vedere al infracționalității. Femeile și minorii, principalele  victime!

Suntem oare un județ liniștit din punct de vedere infracțional?

Faptul că mai toate comunicatele și informările de presă transmise de biroul mass-media al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu conțin informații legate despre fapte săvârșite de bețivi și persoane drogate, la volan, ne-a făcut să ne întrebăm, îndreptățit, dacă acestea sunt singurele infracțiuni cu care se mai confruntă polițiștii giurgiuveni și dacă suntem sau nu un județ cuminte, în care infracționalitatea se încadrează în limite normale.

În aceste condiții, am solicitat reprezentanților IPJ Giurgiu o statistică referitoare la alte tipuri de infracțiuni, mai ales cele săvârșite cu violență, ce au fost instrumentate în primele nouă luni ale acestui an.

Solicitarea noastră este pe deplin îndreptățită, atâta timp cât pe parcursul ultimelor luni, presa și televiziunile naționale (prin emisiuni de nișă) au prezentat diverse cazuri în care o serie de tinere erau abuzate sexual sau chiar omorâte de către concubini sau soți, lucruri ținute „la secret” (nu știm din ce rațiuni) de cei care ar fi trebuit să informeze opinia publică asupra acestor aspecte.

Conform răspunsului furnizat de IPJ Giurgiu, datele statistice arată că, de la debutul acestui an, la nivelul județului nostru au fost înregistrate un număr de doar 32 de infracțiuni săvârșite cu violență (viol, tâlhărie, omor). Din aceste 32 de infracțiuni, în 28 de cazuri au fost identificați autorii, iar într-o singură situație, victima și-a retras plângerea prealabilă.

Din nefericire, conform aceleiași informări, în patru cazuri din cele 32 de infracțiuni s-a constatat decesul victimelor.

Ceea ce ne uimește este faptul că în 14 situații din cele prezentate în statistici au fost implicate femei (atât ca victime, cât și ca autori ai faptelor), iar în 9 cazuri (adică aproape un sfert), vorbim despre implicarea minorilor.

În concluzie am spune că la nivelul județului nostru abundă (în limite normale, așa cum am precizat) abuzurile asupra femeilor și infracțiunile săvârșite de minori.

Dacă în privința femeilor cauzele principale ale incidentelor sunt certurile între soți/concubini, consumul de alcool, relațiile extraconjugale sau lipsurile materiale, în privința minorilor credem că totul pleacă de la educația pe care aceștia o primesc atât acasă, la școală cât și în colectivitatea din care provin și în care își dezvoltă personalitatea.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
81%
3.2m/s
100%
lun
14 °
mar
11 °
mie
13 °
J
17 °
vin
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!