În ziua de 4 august polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu au documentat și probat activitatea infracțională a lui R. M., un tânăr de 35 ani, din Giurgiu și C. S., un cetățean moldovean, în vârstă de 25 ani, care în calitate de reprezentanți legali ai unei societăți comerciale cu profil agricol, din municipiul Giurgiu, în perioada noiembrie 2010 – decembrie 2013, au omis să înregistreze în contabilitate toate operațiunile comerciale efectuate și au evidențiat cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale.
Administratorii societății comerciale, în aceeași perioadă, au înregistrat în evidențele contabile cheltuieli cu achiziții și livrări nereale de mărfuri efectuate pe teritoriul național în relațiile comerciale cu alte două societăți comerciale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 16.524.734 lei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a aprobat continuare urmăririi penale față de suspecți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
(Jurnal)