Sunt aproape necunoscute de cei mai mulți dintre români. În general, despre faptele mărețe ale femeilor știm mai puține. O româncă a inventat elixirul tinereții, alta a inspirat personajul Moneypenny din seria Bond. Știați asta? Că am avut o femeie super-spion în cel de-al Doilea Război Mondial? Sau că prima femeie neurochirurg din lume, ori prima femeie arhitect au fost românce. Lista e lungă, lungă. Astăzi vom vorbi despre giurgiuveanca Maria Teohari, prima femeie astronom din România.
Astronomia este știința care se ocupă de studierea planetelor, stelelor, cometelor și a oricărui corp care se plimbă liber prin univers. Aceasta datează încă din antichitate, existând dovezi că atât grecii antici, cât și egiptenii o studiau. Din această cauză v-ați gândi că prima femeie astronom din România ar fi cunoscută măcar în orașul ei natal dar nu este, însă, cazul. În Giurgiu, orașul natal al Mariei Teohari nu există nici măcar o statuie care să comemoreze contribuțiile științifice pe care aceasta le-a adus pentru astronomie.
Deși era talentată atât la desen cât și la literatură, a ales astronomia
Maria Teohari s-a născut pe data de 22 aprilie 1885, în Giurgiu. Aceasta mai avea 2 surori, ea fiind cea mai în vârstă dintre ele. Tatăl ei era Hristu Teohari, un cunoscut doctor din Giurgiu care s-a stins timpuriu din viață din cauza unei infecții suferite în timpul unei operații. Din această cauză, Maria și surorile ei au fost crescute doar de mamă.
Maria a urmat școala primară la Giurgiu, ca mai apoi să plece la București pentru a finaliza studiile liceale. Acolo a dat dovadă de talent atât la desen cât și la literatură. Era așa de talentată încât profesorii se luptau între ei pentru a o convinge să urmeze mai departe studiile lor. Maria i-a uimit pe toți atunci când, calmă, le-a spus că vrea să meargă la Facultatea de Științe deoarece s-a îndrăgostit de astronomie.
A preferat să se întoarcă în România
Astfel, românca a plecat în Italia și Franța, primind bursă de merit. Acolo s-a specializat la observatoarele astronomice din Paris și Nisa. Nu avea să rămână foarte mult în străinătate. În anul 1914 a revenit la București unde și-a continuat cercetările la Observatorul Astronomic din București, devenind prima femeie astronom din România. Ca să înțelegeți cât de importantă este această realizare, femeile care doreau să intre în domeniul științific erau privite cu scepticism și erau marginalizate, știința fiind rezervată exclusiv bărbaților în acele vremuri.
Maria Teohari a avut contribuții considerabile în astronomie. Românca a publicat mai multe lucrări despre planetele mici, petele solare și chiar cunoscuta cometă Halley. Din cauza lipsei echipamentului corespunzător, Maria aproape și-a pierdut vederea. Acest fapt a făcut-o să renunțe la studii și să devină profesoară de astronomie și matematică la Liceul “Domnița Ileana”. Se spune că acolo nu era doar foarte îndrăgită de elevi, ci chiar venerată de aceștia.
Permanent necunoscută
Deși era una dintre cele mai importante figuri din domeniul științei din sec. XX, Maria Teohari nu a fost niciodată cunoscută de publicul larg. Asta nu înseamnă, însă, că nu era respectată de ceilalți oameni de știință români. Ba chiar era atât de respectată încât era considerată “profesorul neoficial al astronomilor români din secolul XX” datorită faptului că toți veneau la ea pentru a îi prezenta cercetările efectuate.
Maria Teohari s-a stins din viață în anul 1975, la București. Nici ea, nici cele două surori ale ele nu au avut urmași. Deși a fost una dintre cele mai remarcabile figuri care s-au născut în Giurgiu, Maria Teohari nu este deloc cunoscută acolo. În afară de câțiva muzeografi și un număr mic de intelectuali, cu toții au uitat de prima femeie astronom din România. Nu ajută nici faptul că, în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, casa copilăriei Mariei a fost distrusă și multe informații despre ea au fost pierdute.