Azi noapte, în jurul orelor 02.30 ISU GIURGIU a fost solicitat pentru a interveni la un accident rutier produs pe A1 București – Pitești, km 36, sens de mers către București, produs între un TIR încărcat cu haine și un autocamion (care transporta cereale).

La fața locului s-au deplasat 2 ASASD și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Bolintin Deal, iar după sosirea echipajelor s-a constatat ca șoferul TIR-ului, care a acroșat la partea din spate autocamionul încărcat cu cereale, era încarcerat.


S-a acționat la extragerea acestuia, care ulterior a fost preluat de către echipajul SMURD, conștient și comunicativ, cu leziuni la nivelul membrului inferior drept.
Traficul a fost blocat pe A1 sensul de mers către București pentru aproximativ două ore, fiind reluat în jurul orelor 04.30.