Au început lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache” din comuna Vedea

0
206

Din materialele nostre anteriore ați aflat că una dintre prioritățile Primăriei Vedea și în mod special, ale primarului Marian Țaga, este modernizarea Școlii gimnaziale „Apostol Arsache” din comuna Vedea.

Proiectul este demarat prin programul PNDL II și are o valoare a finanțării de 8,5 milioane de lei.

La finele lunii iulie, s-a realizat semnarea contractul de execuție pentru modernizarea interiorului și exteriorului clădirii școlii, consolidarea clădirii actuale, extinderea prin construirea de spații sanitare legate de clădirea existentă, construirea unei săli de sport în suprafață de 500 mp, dar și dotarea acestei școli cu mobilier modern, specific fiecărei etape de învățământ”, ne declara primarul Marian Țaga.

Vă prezentăm și modul în care va arăta clădirea școlii după finalizarea lucrărilor.

Timpul de execuție al acestei lucrări ample de modernizare și reabilitare este de 18 luni, așa că vom putea reveni cu imagini de la fața locului, ori de câte ori vom avea ocazia.

(Ana Magheru)