Vineri la prânz, publicistul Gelu Brebenel, unul dintre cei care, cu mai bine de două decenii în urmă, și-a început cariera jurnalistică în redacția ziarului Jurnal giurgiuvean, și-a lansat o nouă carte. Ea face parte dintr-un ambițios proiect constând în interviuri luate unor personalități, în marea lor majoritate giurgiuveni atinși de morbul notorietății. O carte ce – așa cum notam anterior – continuă ”Cronica începutului de Mileniu”, ce dă și titlul acestei lucrări.

La eveniment au fost prezenți mulți dintre foștii colegi săi din presa locală, prieteni ai autorului și evident personajele principale ale cărții, adică o parte din cei ce au fost intervievați. Discuțiile purtate pe marginea cărții au evidențiat modul personal  în care autorul a dialogat cu ”personajele” alese pentru a da în final contur unei lucrări ce poate fi privită, după cum declara prof. Mugurel Burcescu (și ca o monografie a orașului Giurgiu).

Lansarea de carte a oferit totodată prilejul profesorului Gigi Velicu de a da citire unei scrisori transmise din Franța de către medicul Cosmin Georgescu, un apropiat al autorului cărții, referitoare la textul acesteia, dar și profesorului Marian Stavarache de a încânta asistența cu versurile unei poezii a lui Ion Barbu, ce definește spiritul oriental ce domnește de sute de ani, în această comunitate.

Provocat de un lait motiv al cărții, și anume sintagma ”Să auzi latrând câinii în Giurgiu”, primarul Municipiului, Nicolae Barbu însoțit de viceprimarul Ion Dragomir, a încercat să explice teama sa permanentă, ca, obsedați de această butadă bibecunoscută să nu ajungem într-o zi să inserăm pe heraldica orașului un biet maidanez.

La rândul său prof. Mircea Alexa a luat apărarea patrupedelor, cu multă ironie, câinii devenind, nolens-volens, subiectul central al evenimentului. Ca de fiecare dată gazdă bună a acestei acțiuni a fost Centrul Cultural Ion Vinea și amfitrionul acestuia, prof. Virgil Pețanca.

O atmosferă colocvială, de picnic cultural, de la care nu au lipsit cei înfometați de cultură și dornici de a se lăsa bântuiți de câteva clipe de spirit.  

La rândul nostru, salutăm apariția acestei cărți pe care v-o recomandăm pentru timpul dvs. liber, sperând ca titlul următor al publicistului Gelu Brebenel să fie editat la Giurgiu, de către Editura și Tipografia noastră, Pati NEWS .

(Florian Tincu)