Autoritățile române tocmai au schimbat din nou prevederile Codului Rutier, adoptând mai multe măsuri în favoarea bicicliștilor de la noi din țară. De asemenea, șoferii pot acum să rămână mai ușor fără permis, dacă nu sunt atenți la drepturile bicicliștilor.

Conform noilor prevederi legale, prevăzute în HG 1075 din 4.10.2021 care modifică regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, intrate în vigoare începând cu 12 octombrie 2021, prevederi care reglementează circulația pe drumurile publice, pentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depășirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule realizează această manevră trecând peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.

În vechea legislație, șoferilor li se recomanda să păstreze o distanță de 1,5 metri față de un biciclist pe care îl depășesc, din motive de siguranță, dar aceasta nu era o prevedere obligatorie.

Acum însă, șoferul nu mai poate depăși bicicliști, acolo unde marcajul drumului este o linie continuă. Trebuie să aștepte momentul în care linia este discontinuă, iar condițiile permit efectuarea manevrei de depășire.

Șoferii care încalcă prevederile legale ale legislației rutiere pot fi sancționați cu suspendarea pe termen de 30 zile a dreptului de a mai conduce pe drumurile publice.

Deci, recomandăm multă atenție conducătorilor auto din municipiul Giurgiu, mai ales că la nivelul orașului numărul bicicliștilor este destul de ridicat.

(Jurnal)