Acasă Actualitate Astăzi, ședința de aprobare a Bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost condusă de Senatorul giurgiuvean, Toma Florin PETCU. Care au fost subiectele abordate…

Astăzi, ședința de aprobare a Bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost condusă de Senatorul giurgiuvean, Toma Florin PETCU. Care au fost subiectele abordate…

0
Astăzi, ședința de aprobare a Bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost condusă de Senatorul giurgiuvean, Toma Florin PETCU. Care au fost  subiectele abordate…

Astăzi  (n.red -12.12.2022) am condus ședința comună a comisiilor de transporturi din Senat și Camera Deputaților, ședință la care am aprobat bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii” – precizează  senatorul liberal Toma Florin PETCU, într-o postare pe facebook.

”Suma propusă pentru 2023 este de 23,319 miliarde lei, 80% din aceasta urmând să se îndrepte spre investiţii.

În intervenția mea am salutat realizarea proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești, al cărui prim tronson se va inaugura în curând, și mi-am exprimat convingerea că problemele întâmpinate pe tronsonul Deva – Lugoj își vor găsi rezolvare.

De asemenea, m-am referit la proiectele județului Giurgiu și am amintit despre realizările ministerului privind “Drumul de legătura DN5, km 60+500 – Șoseaua de centură – Pod Prieteniei, km 61+400”, centura Giurgiului, redeschiderea circulației pe prima cale ferată din România, finalizarea podului de la Grădiștea după 17 ani de stagnare, electrificarea căii ferate Giurgiu – București (a doua etapă ). Mi-am exprimat speranța ca studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București – Alexandria să se finalizeze cât mai curând. În același rând, am solicitat ministrului informații cu privire la construcția unui al doilea pod Giurgiu-Ruse.

Răspunzând întrebărilor, Ministrul Sorin Grindeanu a dat asigurări că studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București-Alexandria se va finaliza în toamna anului viitor și că, în ceea ce privește domeniul CFR, se vor respecta toate termenele în privința proiectelor din județul Giurgiu.

În cadrul ședinței am susținut un amendament care face referire la unele măriri salariale în conformitate cu prevederilor Legii Statutului Feroviarului și mi-am exprimat covingerea că acest amendament va trece de comisiile de buget din Camera Deputaților și Senat.

În urma dezbaterilor de astăzi, cu majoritate de voturi, bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost avizat favorabil.”

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.3 ° C
7.3 °
7.3 °
65 %
4.4kmh
31 %
joi
7 °
vin
8 °
sâm
6 °
Dum
9 °
lun
12 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com