AcasăActualitateAstăzi, 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinții Constantin și Elena

Astăzi, 21 mai, îi sărbătorim pe Sfinții Constantin și Elena

Marţi, 21 mai 2024, românii îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ocazie cu care aproape două milioane de români îşi serbează ziua de nume.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena sunt apostolii creştinismului din secolul IV, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor.

Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus şi al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus, oraşul Nis din Serbia astăzi.

Conform crestinortodox.ro, după moartea tatălui său, în 304, a fost proclamat împărat, iar ulterior a intrat în conflict cu Maxentiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta dorea să ocupe funcţia pe care o deţinea Constantin.

În 312, înainte de lupta cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer o cruce şi o inscripţie – „Prin acest semn vei birui”. Mai mult, Hristos i se arată lui Constantin noaptea, în vis, şi îi spune să pună semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei. Astfel, Constantin iese biruitor din lupta cu Maxentiu.

Despre tatăl Sfântului Constantin cel Mare se spune că, deşi era închinător la idoli, respectând legile statului, era mâhnit pentru creştinii care erau hăituiţi şi omorâţi în părţile imperiului care nu erau sub stăpânirea lui (Vieţile Sfinţilor).

Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi „auguşti” şi doi „caesari”, aceştia ajungând în cele din urmă să-şi dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu. Lupta dintre Constantin şi cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), a fost câştigată de Constantin la Turin şi Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei. Bătălia decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312. În ziua premergătoare luptei, rugându-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, şi deasupra o inscripţie: „Întru aceasta vei învinge”, relatează scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea, contemporan al Sfântului Constantin,

A doua zi, împăratul a pus crucea pe toate steagurile armatei sale. Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului.

Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului.

             Ce trebuie și ce nu trebuie să faci în această zi

 În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului.

 De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate.

Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.

             Numele celor doi sfinți, pe care îl poartă creștinii…

Bărbații ce își sărbătoresc onomastica pe 21 mai, poartă numele de: Constantin, Costea, Costel, Costache, Costin(a), Codin(a), Constanța, Constantiu, Costandin(a), Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina, Costel(uș), Costelica, Costică, Costas, Tica, Ticu, Titi(șor), Titel(us), Dinicu, Dinică, Tinuț, Tinel, Tanța, Tănțică sau Tanți.

Femeile născute în această zi  se numesc: Elena, Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eleonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuța, Ilenuș(a), Ilinuța, Leana, Lenuța, Lenuș(a), Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuța, Nuți, Nuțica sau Nuțisor .

sursa:crestinortodox.ro

 

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
30.9 ° C
30.9 °
30.9 °
40 %
4.3kmh
32 %
mar
34 °
mie
33 °
joi
35 °
vin
34 °
sâm
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!