Se pare că indisciplina și lipsa de educație îi forțează mâna Premierului Ludovic ORBAN care a vorbit despre o ordonanță militară pentru respectarea izolării, în contextul în care foarte mulți români nu respectă condițiile de autoizolare , fiind deseori găsiți în afara locuințelor în care trebuiau să stea pentru 14 zile.
Ministerul de Interne să fie pregătit de numărul cetățenilor români care se întorc în țară. Numai în această dimineață au intrat în România peste 3.500 de cetățeni români. Am cerut ordonanță militară pentru respectarea izolării. Va trebui să fiți foarte fermi în impunerea măsurilor decise. Oricine vine dintr-o zonă carantinată, precum Italia, va intra în carantină, iar cine vine din țările în care există peste 500 de cetățeni diagnosticați cu covid-19 vor trebui să intre în izolare la domiciliu.
I-am cerut ministrului de interne să pregătească o reglementare care să prevadă rolul clar al poliției locale, care trece în subordinea poliției naționale. Să reglementeze clar obligația de implicare a primăriilor din fiecare localitate în impunerea reglementărilor cu privire la izolarea la domiciliu. De modul în care convingem românii să respecte regulile de izolare la domiciliu va depinde ținerea sub control a numărului de persoane contaminate”.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a avut, la rândul său , miercuri, o convorbire telefonică cu preşedintele Klaus Iohannis pe acest subiect. El l-a asigurat pe șeful de la Cotroceni că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei. Potrivit lui Ciucă, şeful statului s-a interesat de stadiul implementării măsurilor de protecţie şi acţiune împotriva COVID-19.
„L-am informat pe preşedintele României despre acţiunile întreprinse la nivelul MApN şi l-am asigurat că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei”, a scris Nicolae Ciucă.
Acesta a precizat și că a discutat cu șefii spitalelor medicale pentru a vedea ce măsuri poate lua Armata pentru prevenirea și limitarea Covid-19.
(Jurnal)