miercuri, iunie 18, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Arborii seculari ar putea fi protejați printr-o Lege. Unde se găsesc la Giurgiu asemenea exemplare rare…?

Arborii seculari ar putea fi protejați printr-o Lege. Unde se găsesc la Giurgiu asemenea exemplare rare…?

0
Arborii seculari ar putea fi protejați printr-o Lege. Unde se găsesc la Giurgiu asemenea exemplare rare…?

La Biroul Permanent al Senatului a fost depusă o propunere legislativă pentru protecția arborilor remarcabili. Câțiva astfel de arbori pot fi găsiți și la Giurgiu…

În timp ce alte state europene fac eforturi pentru replantarea pădurilor tăiate, România are încă mulți arbori seculari de protejat, care joacă un rol cheie în ecosisteme. Cu toate acestea, nu există la nivel național, până în acest moment, o lege dedicată conservării și protejării arborilor remarcabili, spre deosebire de multe alte țări.

Ce sunt arborii remarcabili

Arborii din fondul forestier național sau din afara acestuia, inclusiv din intravilanul localităților, pentru care vârsta din amenajamentul silvic este de minimum 150 de ani, au o circumferință minimă a trunchiului – stabilită printr-o anexă la proiectul de act normativ, luând în considerare specia – sau care prezintă o valoare cultural-istorică pentru zonă și comunitate sunt considerați arbori remarcabili.

Actul normativ va institui un mecanism de evidență și de protecție a acestor arbori. Conform celui mai recent studiu efectuat pe teritoriul național, pot fi identificați aproximativ 5.000 de arbori care ar beneficia de acest statut.

Proiectul de act normativ stipulează clar condițiile în care arborii vor fi inventariați, marcați și tăiați și, în mod automat, salvgardarea arborilor existenți.

Unul dintre inițiatorii proiectului, Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei de Mediu din Senat, declara:  „Este o lege fără impact bugetar, dar cu mare impact asupra unor părți din istoria noastră, care au nevoie de protecție și conservare. Vorbim despre arbori care au și 900 de ani, așa că este datoria noastră morală să îi lăsăm moștenire generațiilor viitoare”.

Diana Buzoianu, membră a Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, și ea inițiatoare a proiectului, spunea:

Avem datoria să protejăm pădurile, să protejăm arborii cu sute de ani de viață. Este o datorie față de cei de dinaintea noastră de a duce mai departe ce ne-a fost lăsat, dar și față de cei care vin după noi pentru a le oferi un viitor în care natura va face parte din viața lor”.

Dintr-o perspectivă socială, arborii bătrâni sunt adesea apreciați ca elemente ale moștenirii culturale și istorice de către comunitățile locale. Arborii groși, remarcabili și bătrâni, din peisajele modificate de om, poartă des semnele intervențiilor umane din trecut.

Și la Giurgiu la acest moment există mai mulți arbori valoroși care ar trebui, la rândul lor, inventariați și protejați. Unii dintre ei se află pe câteva străzi din Municipiu: strada ”Mircea cel Bătrân”, strada  ”Mareșal Foch” sau Parcul Alei. 

Din punct de vedere ecologic, arborii remarcabili sunt, prin caracteristicile lor, adevărate ecosisteme. Arborii bătrâni găzduiesc licheni, insecte și vertebrate (diferite specii de amfibieni, reptile, păsări și mamifere), o diversitate de gândaci prădători – dușmani naturali împotriva dăunătorilor Datorită acestor caracteristici, arborii bătrâni sunt denumiți și „arbori habitat”.

Inițiativa legislativă a fost propusă în urma discuțiilor și consultărilor purtate cu specialiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai, coordonatorii inițiativei Arborii Remarcabili din România https://arboriremarcabili.ro/ro/despre-proiect/, Florin Stoican și Laura Bouriaud.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
21.9 ° C
21.9 °
21.9 °
58 %
2.2kmh
5 %
mie
30 °
J
32 °
vin
26 °
S
25 °
D
19 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com