AcasăActualitateApele au făcut încă o victimă. De data aceasta tânărul în vârstă...

Apele au făcut încă o victimă. De data aceasta tânărul în vârstă de 18 ani s-a înecat în Dunăre, la Gostinu…

Încă un tribut plătit apelor.  un , tânăr de numai 18 ani a dispărut Duminică în apele Dunării, la Gostinu. Nici până la această oră (luni 6 iunie, ora 14.00) el  nu a fost găsit.

Duminică 5 iunie, în zona plajei Gostinu , nu departe de locul în care foarte mulți cetățeni vin să facă plajă, chiar și din Capitală,  bucurându-se de un nisip mai fin decât cel de la Mamaia, un tânăr a venit să se scalde, alături de un grup de prieteni …

După cum ne-au precizat organele de Poliție, cei doi tineri sunt din satul Pietrele, comuna Băneasa…

Aventurându-se în apa Dunării unul dintre cei doi a dispărut.  Ceilalți băieți  prezenți pe plajă, intuind că s-a întâmplat ceva grav cu prietenul lor, după un timp au alertat, la telefon, pe cei ce puteau să-l găsească, adică pe pompieri.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o barcă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, a fost solicitat și sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, care a trimis echipajul de scafandri la caz.

Echipa de scafandrii sosită la fața locului l-a căutat pe cel dispărut  mai bine de 3 ore…

Odată cu lăsarea serii, scafandrii  au amânat căutările pentru  doua zi,  imediat ce lumina le putea oferi vizibilitate…

Din fericire paramedicii SMURD și personalul medical al SAJ l-au salvat pe celălalt tânăr, găsit la mal. Acesta era conștient și cooperant și a fost transportat la spital.

Este al doilea caz, de tânăr înecat , în ultimele zile…

Cu siguranță – scriu cadrele ISU, pe pagina lor de soializare –  părinții care au auzit despre aceste evenimente și-au sfătuit copiii să fie foarte atenți, mai ales dacă nu știu să înoate foarte bine.

Vorbiți-le încă o dată! Spuneți-le cât este de periculos să se aventureze în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul se schimbă brusc.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
92%
2m/s
100%
J
16 °
vin
15 °
S
16 °
D
15 °
lun
18 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!