Alin Guțu este noul director general interimar al Administraţiei Porturilor Dunării Fluviale S.A Giurgiu.
Acest post a fost declarat vacant ca urmare a punerii sub control judiciar a fostului director, Cristian Matei, și, totodată, a suspendării acestuia. Cristian Matei fusese trimis în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu.
Până luni, 30 octombrie, conducerea APDF fusese asigurată de Maria Toader, directorul economic al unității.
În ultimii ani, Alin Guţu a mai ocupat funcţiile de director şi director adjunct în cadrul Direcţiei judeţene de Mediu şi Dezvoltare Rurală, aflată în subordinea Consiliului judeţean Giurgiu.
Contactat telefonic de „Jurnal Giurgiuvean”, proaspătul director interimar al APDF Giurgiu a declarat:
„E greu să spun care va fi primul proiect pe care l-aș pune în aplicare. Abia de astăzi (n. red – 31 octombrie) am intrat, efectiv, în pâine. Cert este că este mult de muncă! Am fost numit interimar pentru șase luni, în urma unui interviu la care a mai participat o persoană, un candidat din București. Au fost întrebări din legislația navală, am avut ceva de învățat, dar am reușit. Sunt conștient că va fi destul de greu să reabilitez imaginea APDF, după toate scandalurile în care a fost târâtă…cert este că voi încerca, în primele șase luni de interimat, să merg pe ideea accesării de fonduri europene, eu având experiență în acest sens!”, a mai declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”, Alin Guțu.
(Jurnal)
Totul este politic si cum avem ce avem in politica este clar ce va fi si la acest APDF Giurgiu.
APDF , o institutie ce se foloseste de banii publici cum acesti manageri stiu mai bine, o institutie creata de Basescu & Petre Roman. Poate ca ma insel, dar cum era posibil inainte de APDF sa mearga tara asta si Dunarea sa lunece la vale ?!!! Se toaca bani si-atat. Ce produce APDF-ul ca nici macar curat nu e in zona portului. Cat are salariu noul director? Ar trebui sa stim ca doar lucreaza la o institutie care se foloseste de banii publici. Dar cat au si ceilalti angajati cu locuri caldute acolo? Imi place fraza asta din comentariu „Au fost întrebări din legislația navală, am avut ceva de învățat, dar am reușit.”
Succes domnul director in noul loc caldut platit cu o suma cu multe cifre. Ziaristi care mai sunteti ziaristi, aveti verticalitate si nu v-ati vandut sufletul, pune-ti tunurile pe impostorii astia indiferent din ce partid fac parte.