
Începând cu marți, 10 iunie, compania Apa Service vine în sprijinul locuitorilor din cartierul Policlinica prin deschiderea unei noi casierii, în incinta Punctului Termic nr. 91. Aceasta este a cincea casierie funcțională a operatorului, alături de celelalte patru puncte situate în diferite zone ale orașului.
Noua locație va avea un program de funcționare de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00, și oferă o alternativă accesibilă pentru achitarea facturilor și obținerea de informații privind serviciile furnizate de companie.
Pentru cei care nu cunosc bine zona, casieria este amplasată în capătul blocului B3, scara C, vizavi de blocul T. Accesul se poate face din mai multe direcții:
Din Piața Policlinică, prin fața blocurilor 32, C40 și C2, apoi la dreapta spre PT 91;
De pe strada 23 August, prin Aleea Alexandriei, după sediul DGASPC;
Tot de pe strada 23 August, prin spatele Direcției Locale de Taxe și Impozite (DITL);
Din strada Nicolae Titulescu, cu intrare între blocurile U2, scara C și U30, scara A.
Reprezentanții Apa Service transmit că noua casierie vine ca răspuns la solicitările cetățenilor din zonă, care necesitau o locație mai apropiată pentru plata serviciilor de apă și canalizare.
📞 Pentru mai multe informații, clienții pot suna la tel. 0246 21 22 27, tasta 7.