Primăria municipiului Giurgiu organizează un nou concurs de desen pentru elevii din ciclul primar din şcolile judeţului, titlul acestuia fiind „Apa, izvorul vieţii”. Concursul a ajuns la ediţia a III-a, iar tema din acest an se intitulează „Apa și culorile primăverii!”

Organizarea acestui concurs are ca scop principal educarea publicului, în special a tinerilor, în spiritul unei abordări responsabile față de mediu şi în special faţă de aspectele legate de apă.

Primăria municipiului Giurgiu încurajează curiozitatea și deschiderea față de natură, observarea mediului înconjurător, creativitatea și spiritul inovativ precum și responsabilitatea pentru resursele naturale moştenite, începând cu comunitatea în care trăim și până la nivel global.

„Pentru că de astăzi elevii au revenit în şcoli, le urăm mult succes iar celor din clasele I-IV le adresăm o frumoasă provocare: este vorba despre participarea la concursul nostru de desene.

Anul acesta am schimbat tehnica de realizare a desenelor, solicitând lucrări în acuarele sau tempera, tema ediţiei a III-a fiind una nouă şi generoasă „APA şi CULORILE PRIMĂVERII”.

Sunt invitaţi să participe elevii claselor I-IV din şcolile judeţului, cele mai bune lucrări fiind premiate, pe 31 mai, cu echipamente educative IT(tablete, căşti wireless), truse pentru desen şi rechizite.

Partenerii media sunt publicaţiile Giurgiu-tribune.ro şi Giurgiu-express.ro”, se precizează în postarea făcută de Primăria municipiului Giurgiu pe pagina sa de Facebook.

Desenele pentru concurs vor fi trimise on-line ( fotografii) până la data de 20 mai, iar pentru mai multe detalii privind desfășurarea acestui concurs, puteți consulta regulamentul existent pe pagina Primăriei.

(Jurnal)