AcasăActualitateAnunțul ANRE care LE DĂ FIORI ROMÂNILOR! Când SE SCUMPESC GAZELE

Anunțul ANRE care LE DĂ FIORI ROMÂNILOR! Când SE SCUMPESC GAZELE

Prețul gazelor naturale ar putea crește din primăvara anului viitor. Anunțul a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Bege Nagy.

 

Oficialul autorității a precizat că, până la 31 martie 2019, nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari, la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.

Zoltan Bege Nagy a precizat că, în cursul acestui an, preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat de trei ori: la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august.

„Creşterile au fost între 4 şi 6%, de fiecare dată. Prin metodologiile pe care le-am aprobat am stimulat contractarea pe termen lung, lucru care exact s-a şi întâmplat la consumatorii casnici”.

Nagy a adăugat că, la momentul 1 august, când a fost luat în calcul preţul final pentru consumatorii casnici, la un preţ mediu de aproximativ de 80 de lei la gaze naturale, cei aproximativ 37 – 38 furnizorii de gaze naturale în regim reglementat de pe piaţă au contractat peste 60% din necesar.

Preţul a fost stabilit până la sfârşitul lunii martie, anul viitor. Vicele ANRE a explicat, în cadrul conferinței „Focus energetic”, de ce s-ar putea scumpi gazele, începând de anul viitor:

„Am văzut pe platforma unui operator de gaze naturale că deja sunt încheiate contracte pentru volume destul de mari pentru perioada 1 aprilie 2019 – 31 decembrie 2019, la preţuri care sunt departe de 80 de lei, adică la peste 110 lei (pe MWh n.r.). Deci, inevitabil, de la 1 aprilie, dacă trendul se menţine, ne aşteptăm la o creştere substanţială a preţului la gaze pentru consumatorii casnici”.

 

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
31.6 ° C
31.6 °
31.6 °
31 %
3.3kmh
84 %
mie
35 °
joi
30 °
vin
30 °
sâm
33 °
Dum
38 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com