
Așa cum ne preciza cu puțin timp în urmă directorul SC Giurgiu Servicii Publice SA (GSP), Adrian Răcaru, lămpile de iluminat stradal din municipiu, mai exact cele de pe șoseaua București, urmează să fie schimbate.
Astfel, astăzi, sâmbătă, 23 noiembrie, acest lucru a început, cu tronsonul Spitalul Județean – Primărie.
„Am început schimbarea becurilor cu cele de tip LED, de 70 și 100 W, lucru ce va face ca iluminatul stradal să fie mai economic și de o mai bună calitate. Am demarat cu tronsonul Spitalul Județean de Urgență – Primărie, urmând ca, zilele următoare, să continuăm modernizarea pe toată Șoseaua București. În total, vorbim despre 260 de asemenea lămpi”, a precizat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, Adrian Răcaru.
Totodată, acesta ne spunea că s-au montat și noile ghirlande luminoase – achiziționate de Primărie – pe șoseaua București, cele 23 de salbe noi de lumini fiind printre atracțiile sărbătorilor de iarnă. În restul municipiului, mai preciza directorul SC Giurgiu Servicii Publice SA au fost montate ghirlandele luminoase și ornamentele folosite și în anii trecuți.
(Jurnal)