
În perioada 6–10 iunie 2025, Poliția Locală a desfășurat acțiuni de control și monitorizare în urma cărora au fost aplicate un total de 25 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 7 au fost avertismente scrise, iar restul – amenzi în valoare totală de 12.360 de lei.
De asemenea, în aceeași perioadă, au fost întocmite 20 de comunicări pentru solicitarea datelor de identificare a șoferilor care au fost surprinși încălcând legislația rutieră în vigoare. Măsurile au fost luate în scopul descurajării comportamentelor neregulamentare în trafic și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Poliția Locală reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor de circulație și a normelor de conviețuire socială, subliniind că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.
Sursa: Poliția locală