
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a solicitat directoarei Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CPCT ) Giurgiu, Carmen Peţanca , organizarea unei şezători tradiţionale zonei Vlaşca. Ca urmare a acestei solicitări, miercuri 13 iunie, CJPCT Giurgiu împreună cu Centrul Cultural Local „Ion Vinea” al Municipiului Giurgiu, au prezentat pe scena Ateneului Bălănescu, un spectacol inedit, în exclusivitate pentru distinşii oapseţi, în care au fost prezentate nu numai cântecele şi portul, cât şi obiceiurile tradiţionale acestei zone din sudul României, tradiţiile perpetuate de generaţii, de-a lungul istoriei acestor meleaguri.
După o scurtă vizită la liceul Ion Maiorescu, ambasadorul Marii Britanii, împreună cu persoane din anturajul acestuia, personal din rândul Ambasadei au apreciat spectacolul ce a adus pe scenă ma bine de 70 de artişti profesionişti şi amatori din mai multe localităţi ale judeţului Giurgiu.
De remarcat scenografia adecvată momentului artistic, care a readus pe scenă, atmosfera şezătorilor din zona Vlaşca din locuinţele rurale ale vremii. Nu au lipsit din context soba de pământ, lada de zestre, masa şi taburetele cu 3 picioare specifice mobilierului tradiţional rural, patul ţărănesc, velinţele cusute ce au împodobit întreaga scenă, dar nici pirostriile cu cocenii deja pregătiţi pentru a fi aprinşi, coşurile cu porumb proaspăt cules sau Putineiul de produs unt. În stânga scenei organizatorii au amenajat un atelier meşteşugăresc din care nu au lipsit războiul de ţesut, fuiorul fusul şi suveica, dar şi împletitorii de rogojini şi coşuri de nuiele – ne mai spuneau Virgil şi Carmen Peţanca , directorii celor două instituţii organizatoare.
Spectacolul artistic propriu-zis a avut loc în mijlocul scenei, unde au evoluat cântăreţi şi dansatori de toate vârstele, redând ritmul şi muzicalitatea creaţiilor din această zonă, Vlaşca – ne mai preciza directorul Centrului Cultural “Ion Vinea”, Virgil Peţanca.
Vizita ni se pare onorantă, scoţând în evidenţă prestigiul de care se bucură cele două instituţii giurgiuvene ce au organizat spectacolul. De menţionat că ambasadorul britanic s-a adresat în mod direct, d-nei Carmen Peţanca, director al CPCT Giurgiu, ceea ce dovedeşte atât atracţia pentru obiceiurile şi actul artistic specifice acestei zone, dar şi calitatea şi frumuseţea obiceiurilor, portului şi cântecelor din zona Vlaşca.
La finalul spectacolului, ambasadorul Marii Britanii, Excelenta sa Paul Brummell a luat contact direct cu „scenele” prezentate, primind, totodată, o serie de cadouri făurite chiar de protagoniștii șezătorii.
Însă, diplomatul britanic nu s-a despărțit de cei prezenți fără o fotografie de grup.
(Florian Tincu)