Alexandru Andrei, deputat PNL Giurgiu: „Noi iniţiative legislative privind circulaţia pe drumurile publice”

0
309

Unul din primele proiecte de lege adoptate în această nouă sesiune legislativă în Camera Deputaţilor completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„Prin această iniţiativă legislativă, administratorii de drumuri sunt obligaţi să asigure iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate.

Potrivit acestui proiect de lege, administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor.

Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni.

De asemenea, administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la intrarea în vigoare a acestei legi în Monitorul Oficial, iar articolul cu privire la nerespectare intră în vigoare la doi ani de la publicarea legii.

Camera Deputaților a adoptat proiectul în calitate de for decizional, legea urmând a fi promulgată de președintele Klaus Iohannis”, precizează deputatul liberal, Alexandru Andrei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

(Jurnal)