Un medicament periculos se vinde fără probleme în farmaciile din România, în condițiile în care în alte state din Europa, acesta a dus la moartea a 200 de oameni într-un singur an.

Medicamentul conține substanța ”domperidon” și este folosit de multi pacienți pentru stări de greață și vomă.

Medicii spun că medicamentul de stomac, care pare inofesiv, are efecte negative asupra inimii celor trecuți de vârsta de 60 de ani. Din aceasta cauză, dupa ce 200 de persoane au murit ca urmare a efectelor adverse ale medicamentului, Franta a dispus retragerea acestuia de pe piață, dar nu în totalitate, ci doar modelul cu concentrația cea mai mare de domperidon ( 20 de miligrame).

În prezent, medicamentul se găseşte pe piaţă, dar se vinde numai cu anumite condiţii: doza de administrare nu este mai mare de 10 miligrame şi nu se ia mai mult de trei ori pe zi. De asemenea, pacienţii trebuie înştiinţaţi că substanţa prezintă un risc crescut de aritmii sau moarte subită din cauză cardiacă, informează Romania TV.

(Jurnal)