
Începând cu 13 februarie 2025, cuantumul ajutorului de deces va fi majorat cu 1.053 de lei, potrivit Legii nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, ajutorul pentru decesul unui asigurat sau pensionar va ajunge la 8.620 de lei, în timp ce suma acordată în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului va fi de 4.310 lei.
Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:
unui asigurat;
unui pensionar;
unei persoane care, în ultimele șase luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii;
unei persoane aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani (trei ani în cazul copilului cu handicap și până la șapte ani în anumite situații);
unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
Ajutorul de deces trebuie solicitat printr-o cerere depusă la casa teritorială de pensii în termen de trei ani de la data decesului. Plata se efectuează în cel mult trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării și a documentelor necesare.
Persoana care solicită ajutorul trebuie să facă dovada că a suportat cheltuielile de înmormântare. Beneficiarul poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele sau orice altă persoană care prezintă documente justificative.
Solicitanții trebuie să depună următoarele documente:
cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
certificatul de deces (original și copie);
actul de identitate al solicitantului (original și copie);
acte de stare civilă care dovedesc gradul de rudenie cu decedatul;
dovada că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare;
adeverință care să certifice că membrul de familie cu vârsta între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ (dacă este cazul);
act medical care atestă inaptitudinea pentru muncă, în cazul unui copil cu handicap (dacă este cazul).
