Cu siguranță cele mai asaltate locuri din municipiul Giurgiu sunt unitățile de returnare a ambalajelor reciclabile.
Din păcate cetățenii se plâng că sistematic acestea se defectează, ei fiind nevoiți să aștepte uneori ore în șir până cineva din administrația magazinului repune în funcțiune sistemul.
Miercuri, 21 august, jumătate din sistemele de reciclat ambalaje aflate în cadrul supermarketurilor din Municipiul Giurgiu, nu funcționau. Cel aflat în interiorul Mega Image de pe strada „Mihai Viteazul” nu se mai „ mișcă” de aproape două săptămâni.
Din dialogul purtat cu șefa de unitate, femeia ne spunea că sistemul nu face față la volumul mare de solicitări din partea populației și că în ciuda demersurilor făcute către societatea ce asigură mentenanța și reparațiile în cazul avariei, nici până la această oră nu s-a deplasat nimeni pentru a remedia defecțiunea.
În acest timp la ușa unora dintre aceste puncte, ca de exemplu cel al supermarketului Lidl, din Șoseaua „Mihai Viteazul”, sunt înghesuite în cărucioare adevărate depozite de PET-uri, ce așteaptă să le vină rândul…
Ca o ironie a acestei situații sloganul campaniei de reciclare, ce stă scris cu litere de-o șchioapă deasupra aparatelor este: „ Aici RECICLEZI pentru un viitor mai bun!”