
În locul unei zile de odihnă, administrația locală din comuna Adunații Copăceni, condusă de primarul Dan Rusu, a ales să dedice Ziua Muncii implicării active în proiectele de dezvoltare ale comunității. „Ziua de 1 Mai am sărbătorit-o prin muncă și fapte bune!”, a declarat edilul pentru redacția noastră.
Unul dintre obiectivele-cheie ale administrației este modernizarea și eficientizarea energetică a Căminului Cultural – un spațiu central pentru viața culturală a comunei. Proiectul este realizat prin fonduri europene și finanțare PNRR, în cadrul programului de eficiență energetică.
„Va deveni un loc mai modern, mai primitor și mai aproape de oameni – inima evenimentelor culturale din Adunații Copăceni”, a subliniat primarul.
În aceeași zi, primarul Dan Rusu a venit cu vești excelente pentru sănătatea publică locală: Dispensarul comunal va fi redeschis peste aproximativ o lună. Noul centru medical va oferi analize gratuite pentru toți locuitorii comunei, fiind un pas important în sprijinirea prevenției și îngrijirii medicale de calitate.
„Este un sprijin real pentru întreaga comunitate. Investim nu doar în clădiri, ci în sănătatea și bunăstarea oamenilor”, a adăugat edilul.
Cu un mesaj clar despre implicare, responsabilitate și progres, conducerea comunei Adunații Copăceni transmite că dezvoltarea nu ia pauză – nici măcar de sărbători.
„Comunitatea noastră merge înainte – cu grijă pentru oameni, tradiție și viitor!”, a încheiat Dan Rusu.

(Jurnal)