O postare virală apărută pe Facebook a readus în atenția publicului situația critică de pe Strada „Iasomiei”, acolo unde locuitorii au trăit luni de zile în condiții greu de imaginat, în noroi până la glezne și fără posibilitatea de a-și accesa locuințele în mod normal. O locuitoare a acestei străzi ne-a sesizat situația și a considerat că este necesar să clarifice contextul în care, în ultimele zile, un consilier local a făcut declarații care nu corespund realității, în privința celui care le-a redat accesul la locuințe și modul în care s-a făcut acest lucru.
Un consilier local revendică merite… nejustificate
După cum ne declara învățătoarea Cătălina Sorică, locuitoare a acestei străzi, consilierul local Ingeaua Eduard a afirmat public că lucrările de pe Strada „Iasomiei”, finalizarea canalizării și refacerea drumului, s-ar fi realizat datorită insistențelor sale și intervenției Primăriei Giurgiu.
Locuitorii zonei, însă, infirmă categoric aceste declarații, iar dovezile prezentate arată cu totul altceva.
Ce s-a întâmplat în realitate: Primăria nu a intervenit…
„Conform relatărilor locuitorilor și verificărilor făcute, Primăria Giurgiu nu a intervenit deloc, deși situația era semnalată de mult timp și risca să devină un pericol real pentru oameni și proprietăți” – ne spunea d-na Sorică. Singurele persoane care au reacționat prompt și eficient au fost Deputatul Alexandru Andrei și Alexandru Popescu, director al societății Apa Service Giurgiu.
Cei doi s-au deplasat personal pe teren, au constatat starea deplorabilă a străzii și au mobilizat echipe și utilaje pentru remedierea situației. Mai mult, Apa Service a executat lucrări care nici măcar nu intrau în atribuțiile societății, doar pentru a-i ajuta pe cetățeni.
Intervenția lor a dus la finalizarea canalizării, iar pentru a face strada accesibilă, au fost aduse și montate cantități mari de pietriș – singura soluție imediată pentru a combate noroiul care transformase strada într-o zonă impracticabilă.
Mărturia învățătoarei Cătălina Sorică, locuitoare a străzii „Iasomiei”
„Datorită intervenției domnului deputat Alexandru Andrei, o echipă de la Apa Service împreună cu directorul Alexandru Popescu au intervenit și, după ce au instalat canalizarea, au pus pietriș pentru că noroiul era atât de mare încât lăsam mașinile la șosea și ne schimbam încălțămintea cu cizme de cauciuc pentru a putea intra.
Domnul Ingeaua, despre care știam doar că se ocupă de un club sportiv, a postat că lucrarea aparține Primăriei, ceea ce este fals. L-am rugat să modifice postarea, dar a refuzat. Primăria, în loc să ajute, a blocat-o pe o vecină care a semnalat public, situația noastră.”
Doamna învățătoare ne-a mai explicat un aspect revoltător: faptul că strada „Iasomiei” nici măcar nu apare clar în actele Primăriei Giurgiu și că locuitorii acesteia trebuie să ofere curierilor adresa veche, aceea de „Pictor Andreescu”, o problemă nerezolvată de ani de zile.
Adevărul, confirmat de fapte și de intervenții
În consecință, lucrările pe strada „Iasomiei” s-au realizat datorită acțiunilor coordonate de către deputatul Alexandru Andrei și echipa condusă de directorul Apa Service, nicidecum datorită Primăriei și nu la solicitarea consilierului local Ingeaua Eduard, așa cum acesta a afirmat în mod eronat pe rețelele de socializare.
De aceea, locuitorii străzii îi solicită consilierului local să corecteze public informațiile vehiculate.
„Rugăm pe domnul consilier Ingeaua să distribuie această clarificare, pentru ca întreaga comunitate să cunoască adevărul”, a transmis învățătoarea Sorică în numele celor afectați.
Concluzie: comunitatea merită transparență, nu dezinformare
Într-o perioadă în care oamenii își pun speranțele în autorități și reprezentanți locali, astfel de episoade readuc în discuție nevoia de responsabilitate și comunicare corectă.
Strada „Iasomiei” este un exemplu clar al diferenței dintre o intervenție reală și una efectuată pe Facebook. O demonstrație cât se poate de clară a fenomenului Fake News!
(Jurnal)


