La data de 31 iulie a.c., în intervalul orar 12.00-22.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Secției nr. 3 Poliție Rurală Bolintin Vale și cei din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanții C.P.E.C.A. au continuat activitățile de prevenire a traficului și consumului de droguri, în spațiile publice intens circulate (parcuri, piețe, centre comerciale, baruri, terase) din orașul Bolintin Vale.

„Întrucât, principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie tinerii, care sunt mult mai deschiși să încerce noi experiențe, acțiunile au vizat, în cea mai mare parte această categorie.

Activități de informare au fost desfășurate și în localurile publice, iar angajații acestora au fost informați cu privire la legislația incidentă acestui domeniu, precum și cu privire la importanța semnalării faptelor antisociale la care sunt martori sau de care iau cunoștință.

O altă categorie de beneficiari au fost adulții întâlniți în locurile publice, cărora li s-a solicitat să se implice în viața copiilor lor prin oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, supravegherea permanentă a activității și anturajului acestora și prin implementarea unor valori și norme sociale corecte.

În vederea conștientizării tinerilor cu privire la pericolele la care se expun prin consumul de substanțe psihoactive sau alcool, reprezentanții C.P.E.C.A au prezentat tinerilor un tip de ochelari care simulează starea de deteriorare produsă de alcool- o concentrație de 1,3 la mie în aerul expirat, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, și un alt tip de ochelari care simulează efectele consumului de droguri.

Testarea acestor ochelari de către tineri a fost una atractivă, participanții trăind, astfel, o realitate deformată.

În cadrul activităţii, au fost oferite informații menite să conștientizeze tinerii şi nu numai, în privința riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, discutându-se totodată și despre prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri.

Scopul acțiunilor desfăşurate este conștientizarea tinerilor, şi nu numai, în privința riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale.

Cetăţenilor le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri şi au fost informaţi cu privire la instituțiile cărora le pot solicita sprijin și consiliere”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.

(Jurnal)