Acțiuni comune ale polițiștilor rutieri giurgiuveni și a celor bulgari, din Ruse. În ce zile ale săptămânii au loc aceste acțiuni. Care este scopul lor…

0
186

În sezonul estival 2022, respectiv în perioada 5 august – 14 septembrie , la nivelul judeţului Giurgiu şi în localitatea Russe din Bulgaria se organizează acţiuni comune, la care  participă echipaje mixte ale poliţiei rutiere române şi bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către frontiera româno-bulgară.

Controalele vor fi desfăşurate în zilele de miercuri, vineri și duminică, când valorile de trafic spre şi dinspre frontiera româno-bulgară cresc, punctele de control vizând în special, tronsoanele de drum ce converg către trecerea frontierei Giurgiu- Russe.

Activităţile comune vor viza îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între autorităţile de aplicare a legii din cele două state, creşterea securităţii traficului rutier, respectiv a eficienţei controalelor pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie, precum şi identificarea vehiculelor sustrase sau care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi admise în circulaţie pe drumurile publice şi verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru conducerea pe drumurile publice din România a autovehiculelor înmatriculate în Bulgaria.

Totodată, se va urmări depistarea autovehiculelor înmatriculate în România, Bulgaria sau alte state, care circulă ilegal pe teritoriul celor două state, precum și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Acţiunile, la care sunt angrenaţi poliţişti români şi poliţişti bulgari, se desfășoară prin folosirea în cascadă a sistemelor de supraveghere video a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din cadrul serviciilor rutiere, dar şi cele ale poliţiei bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către punctele de trecere a frontierei.

(Jurnal)