Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, luni dimineață (29 iulie), pe A1 București-Pitești, la km 27. La eveniment s-au deplasat pompieri din Bolintin Deal, județul Giurgiu…

Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre capitală, fiind implicate două autoturisme.
Ambele mașini se aflau în afara părții carosabile, una dintre acestea fiind găsită răsturnată de o parte, în vegetația de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și SAJ.

În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Persoanele rănite se aflau în același autoturism si au fost transportate la spital.
Sursa: ISU Giurgiu


