UPDATE:În această dimineață, în jurul orei 09.00, un bărbat de 50 de ani din comuna Remus, în timp ce conducea un autoturism pe Soseaua București, la iesire din municipiul Giurgiu, zona Lukoil, nu a pastrat o distanță de siguranță față de o autoutilitară care se deplasa in aceeași directie, condusa de un tânăr de 27 de ani din București, intrând în coliziune cu această. În urma coliziunii, autoutilitara a fost proiectată intr-un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani din municipiul Giulgiu, care circula din sens opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 50 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind 0.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pompierii giurgiuveni au fost solicitați în urmă puțin timp sa intervină la un accident rutier produs pe DN5.

În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau patru persoane.
Una dintre acestea necesita îngrijiri medicale. La fata locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanta SMURD și o autospecială de descarcerare.


Accidentul s-a produs la intrarea în municipiul Giurgiu între două autoturisme și o dubă.

Din primele informații, se pare că este vorba despre o persoană rănită. 

Vom reveni cu amănunte.

(Jurnal)